Historipedia

Istorii oficiale si detalii interpretabile

Istoria si traditiile tatarilor dobrogeni

July 13, 2012 by   Filed under Europa

Prima mărturie documentară în legătură cu stabilirea tătarilor în Dobrogea se referă la o împroprietărire din perioada lui Gingis Han (începutul sec. al XIII-lea). În cursul secolului al XIV-lea, au venit triburi de tătari alături de turci din Anatolia (Asia Mică), având loc şi trecerea la islamul sunnit. Apoi, în perioada hanului Timur Lenk, o sută de mii de tătări s-au stabilit în Dobrogea şi în regiunile Edirne şi Filipopoli. În 1525 alte grupuri de turci oguzi şi de tătari au ajuns la Babadag. Cronicile otomane au înregistrat patru grupuri de tătari pe teritoriul Rumeliei (zona Balcanilor de răsărit), de care aparţinea Dobrogea: tătarii Aktav, tătarii Târhala, tătarii din Ianbolu şi tătarii Bozapa sau Bozata. Aceste grupuri au fost incluse în aceleaşi condici cu nomazii oguzi, bucurându-se de aceleaşi privilegii şi având aceleaşi obligaţii faţă de statul otoman. Limba tătară face parte din ramura turcică a limbilor altaice. Instaurarea administraţiei otomane în Dobrogea a avut un efect de asimilare a populaţiei tătare, limba kâpceacă a tătarilor fiind treptat înlocuită cu osmana, care este o limbă turcă occidentală.

După acceptarea suzeranităţii sultanului Mehmed al II-lea în anul 1457, s-a osmanizat şi limba tătarilor din Crimeea, astfel tătarii veniţi în Dobrogea din această regiune îşi desfăşurau viaţa culturală tot în limba turcilor osmanlâi.
La sfârşitul secolului al XVI-lea, călătorii străini denumeau Dobrogea ca fiind „ţara tătarilor”. În anul 1596, sub conducerea unui frate al hanului, s-au stabilit alţi 40 de mii de tătari în regiunea dintre Dunăre şi mare. După ocuparea ţaristă a Peninsulei Crimeea (1783), mulţi tătari din acest loc al temutei Hoarde de Aur de odinioară şi-au găsit un refugiu în zona Dobrogei. Acest proces de emigrare a continuat până la unirea Dobrogei cu România în 1878. Datorită deselor războaie ruso-turce, tătarii îşi căutau refugiu, părăsind de trei ori Dobrogea, dar întorcându-se mai mereu tot pe aceste meleaguri. După 1878, situaţia tătarilor din Dobrogea a fost similară în general cu cea a turcilor, adică marginalizaţi dar nu supuşi unui proces de asimilare etnică.

Prin unirea Dobrogei cu România a început o nouă epocă pentru tătari, creându-se instituţii moderne de instrucţie publică, de cultură naţională şi de cult Islamic corespunzătoare nevoilor specifice acestei minorităţi. Între acestea, Seminarul Musulman a funcţionat iniţial la Babadag şi a fost transferat, în 1901, la Medgidia. De asemenea, revista „Emel” („Idealul”) a însemnat, în perioada interbelică, o veritabilă şcoală renascentistă, răspândind în rândul tătarilor ideile generoase ale marelui umanist crimeean Ismail Gasprinski şi ale poetului naţional Tatar Mehmet Niyazi.

Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ia fiinţă Uniunea Democratică Turco-Musulmană din România, care se dorea a fi o „organizaţie etno-confesională a populaţiei turco-tătare din România”. Dar la scurt timp, UDTMR se diviza în Uniunea Democratică Turcă din România şi Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România. În 1995 apare şi Federaţia Turcă şi Tătară. UDTTMR este o organizaţie etno-confesională care şi-a propus să militeze pentru „propăşirea neamului tătăresc prin renaşterea spiritualităţii specifice”, reluând legăturile cu tătarii din Crimeea şi din alte ţări.

Costumul tradiţional al tătarilor prezintă unele deosebiri în funcţie de grupa tătărească de care este purtat ; astfel tătăroaicele din grupul crimeean poartă costumul cu paşlî (rochie) în timp ce cele din grupul nogai poartă costumul cu ieteclâc (fustă) şi uneori cu şalvari. Fetele purtau capul descoperit, cu părul împletit în codiţe. Femeile măritate îşi acopereau părul cu diverse forme de văluri din care cemberul (tip basma), şalul de caşmir şi blyerbas-ul semănând cu marama de borangic. Bărbaţii îşi acopereau capul cu un turban sub forma unui şal lung de lână căruia i-a luat locul fesul roşu, dar purtat nu cu aceeaşi frecvenţă ca de turci. Şalvarii tătăreşti erau mai largi decât cei turceşti, mai ales, de la genunchi în jos. Peste şalvari se lega brâul lat de lână, lung de mai bine de doi metri. Hainele de deasupra erau: ilicul, anter,scurt, cu mâneci sau caftanul, la tătariinogai, lung, cu garnituri de catifea la guler şi manşete.

Tătarii dobrogeni au creat o cultură proprie inspirată din istorie şi tradiţii. Între altele, sărbătorile naţionale – „Nawrez” şi „Kidirlez”, precum şi cele religioase – „Kurban Bayrami” şi „Ramazan Bayrami”, cu largă răspândire în lumea turco-tătară, se află printre temele de primă însemnătate. Din punct de vedere religios, credincioşii tătari se află sub oblăduirea Muftiului Osman Negeal.

Material publicat de CJ Tulcea in colaborare cu Uniunea Democrata a Tatarilor

One Comment to “Istoria si traditiile tatarilor dobrogeni”

  1. ora pe glob says:

    Istoria si traditiile tatarilor dobrogeni Historipedia at Historipedia chiar ca merita inclus in cele mai bune saituri din
    Romania.

Leave a Reply